5 motive pentru care m-am mutat la țară

De curând s-au împlinit 5 anișori de când am părăsit ”jungla urbană” și am ales, în schimb, liniștea de la sat. Trebuie să specific încă de la începutul acestui articol că viața la țară (ca și cea la oraș sau oriunde altundeva, de altfel) ne aduce fiecăruia dintre noi atât avantaje cât și dezavantaje. Acestea se manifestă, aș putea spune, diferit de la o persoană la alta. Există lucruri care unora li se pot părea plăcute iar altora nu, dar chiar obiectiv privind pot spune cu mâna pe inimă că viața nu este roz nicăieri.

Așa, revenind. Aniversând zilele trecute cei 5 ani de când ne-am mutat în noua casă situată la aproximativ 15km de un oraș cu vreo 50.000-60.000 locuitori, m-am gândit să fac o listă cu 5 motive pentru care m-am mutat aici. O parte din motive le știam dinainte să ajung la țară iar o altă parte le-am descoperit pe parcurs, ducându-mi traiul aici.

1. Liniștea de la țară – Cu toții ne săturasem deja de aglomerația orașului, fie el chiar și unul de mărime mică spre medie. Claxoanele, zgomotul mașinilor, mirosul emanat de țevile de eșapament, toate acestea erau la ordinea zilei, chiar în fața blocului.

2. Aerul curat – În zilele toride de vară simțeam că până la etajul 4 (unde locuiam noi) nu mai ajungea nici un pic de oxigen. Cred că n-am fi supraviețuit mai mult de o vară fără aerul condiționat. Slava lui!

3. Legume și fructe în propria grădină – Trebuie să recunosc că agricultura nu este tocmai cea mai mare pasiune a mea, dar am momente în care îmi place să-mi fac de lucru prin grădină, în special seara, pe răcoare. De treaba grea se ocupă ai mei părinți. E minunat să te trezești dimineața și întreg micul dejun să fie compus din legume din propria grădină.

4. Fără deranj din partea vecinilor – Fiind la țară, casele sunt destul de mari și fiecare beneficiază de o curte de măcar 1000mp, astfel că e destul de greu să fii deranjat de vreun vecin. Nici măcar muzica de la o nuntă din apropiere nu este foarte deranjantă la distanța asta.

5. Totul e aproape – Satele sunt micuțe, știți cu toții, iar asta înseamnă că distanța de la casă la toate locurile de care aș putea avea nevoie sunt foarte aproape. 5 minute până la primărie, 7 minute până la doctor, 3 minute până la magazin, și tot așa.

În curând vă povestesc și dezavantajele, că de data asta am zis să vedeți numai partea bună! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *